Pentru prima dată de la proclamarea independenței, Republica Moldova se află în situația paradoxală de a avea un ambasador agreat al Federației Ruse care nu este nici acreditat, nici expulzat, dar care rămâne un actor activ în relația bilaterală. Declarațiile președintelui Parlamentului, Igor Grosu, făcute pe 15 decembrie la Radio Moldova, sugerează că Federația Rusă ar urmări provocarea deliberată a Republicii Moldova pentru a obține un pretext formal de escaladare diplomatică.
Situația este, cel puțin, atipică pentru practica diplomatică. Deși desemnat oficial de Kremlin în septembrie 2024 și verificat de instituțiile statului moldovean fără a fi identificate riscuri de securitate, Oleg Ozerov nu și-a prezentat încă scrisorile de acreditare. În lipsa acestui act, el nu este ambasador în sensul Convenției de la Viena, dar continuă să fie tratat ca interlocutor diplomatic: este convocat la Ministerul Afacerilor Externe, primește note de protest și participă indirect la comunicarea oficială dintre cele două state.
Această ambiguitate reflectă mai degrabă o stare de tensiune gestionată decât un blocaj procedural. Șefa statului, Maia Sandu, a explicat neacreditarea prin existența unor „acțiuni neprietenoase” ale Federației Ruse. Ulterior, aceste acțiuni au fost concretizate în episoade repetate: survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone, acuzații privind ingerințe în procesele electorale și presiuni crescânde asupra cetățenilor moldoveni aflați pe teritoriul Federației Ruse.
În acest context, ideea expulzării lui Ozerov a apărut în spațiul public. Igor Grosu a respins-o explicit, argumentând că un asemenea gest ar corespunde interesului Moscovei. Potrivit acestuia, Kremlinul caută un incident clar delimitat, ușor de exploatat politic, care să permită justificarea unei noi etape de deteriorare a relațiilor. Mesajul transmis este unul de calcul instituțional: reacțiile simbolice pot avea efecte imediate, dar și consecințe previzibile.
În locul unei escaladări directe, autoritățile de la Chișinău vorbesc despre existența unor instrumente alternative. Denunțarea acordului cultural moldo-rus din 1998, avertismentele publice adresate cetățenilor Republicii Moldova din Federația Rusă și menținerea unui regim diplomatic limitat sugerează o strategie graduală, orientată spre reducerea dependențelor și controlul riscurilor, nu spre confruntare deschisă.
Declarațiile lui Igor Grosu privind riscul recrutării forțate sau al presiunilor asupra moldovenilor din Rusia se înscriu în aceeași logică. Oficialul recunoaște lipsa unor date complete, dar avertismentele Ministerului de Externe de la Chișinău legate de noile prevederi legislative ruse arată o zonă de incertitudine cu potențial major de afectare consulară. Mesajul transmis cetățenilor este precaut și procedural: să evite semnarea documentelor cu caracter militar și să apeleze la asistență consulară.
Cazul Ozerov nu este, astfel, un simplu diferend personal sau de protocol. El ilustrează o relație bilaterală în care instrumentele diplomatice clasice sunt folosite selectiv, iar tensiunile sunt administrate prin amânare și acumulare de argumente. Republica Moldova încearcă să evite rolul actorului reactiv, chiar cu prețul menținerii unei situații anormale din punct de vedere diplomatic.
Consecința imediată este o relație înghețată, dar controlată. Pe termen mediu, această abordare testează capacitatea instituțiilor moldovenești de a gestiona presiuni externe fără gesturi demonstrative. Refuzul expulzării nu închide conflictul, dar limitează spațiul de manevră al unei escaladări previzibile. Astfel, lipsa reacției rapide devine, paradoxal, principalul instrument politic.
Articolul <span class=”badge-status” style=”background: #ff1813;”>EDITORIAL</span> Vitalie Cazacu | Jocul Moscovei și capcana diplomatică de la Chișinău apare prima dată în NordNews.