Ziua de 24 ianuarie 1859 marchează unul dintre momentele definitorii ale istoriei naționale, când Moldova și Țara Românească s-au unit sub conducerea aceluiași domnitor, Alexandru Ioan Cuza. Unirea Principatelor Române, cunoscută drept „Mica Unire”, a depășit semnificația unei simple apropieri teritoriale, reprezentând actul de naștere al statului român modern și începutul procesului de unificare politică, administrativă și identitară a românilor, transmite Digi24.
Data de 24 ianuarie este declarată zi liberă legală în România și este marcată anual prin ceremonii oficiale, discursuri solemne și interpretarea tradiționalei „Hora Unirii”, simbol al solidarității și unității naționale.
Cum s-a produs Unirea Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza
Principatele Române înainte de Unire
La jumătatea secolului al XIX-lea, Moldova și Țara Românească funcționau ca principate autonome, aflate sub suzeranitatea Imperiului Otoman, fără a fi integrate administrativ în structurile acestuia. În practică însă, gradul de autonomie era restrâns, iar evoluțiile politice și economice erau puternic influențate de marile puteri europene, în special de Imperiul Rus, care își consolidase poziția de control în urma aplicării Regulamentelor Organice.
Menținerea separării politice a celor două principate reprezenta un impediment major pentru dezvoltare. Absența unei piețe unificate, a unei structuri militare comune, a unui cadru legislativ coerent și a unei politici externe proprii amplifica vulnerabilitatea și dependența spațiului românesc. În acest context, ideea unirii a evoluat treptat de la un deziderat idealist la o soluție pragmatică, impusă de realitățile istorice ale epocii.
Rolul Revoluției de la 1848
Un moment decisiv în formarea conștiinței naționale românești l-au constituit revoluțiile de la 1848, desfășurate atât în Moldova, cât și în Țara Românească. Deși revoluțiile au fost înfrânte, ele au avut un impact profund asupra societății românești.
Revoluțiile de la 1848 din Moldova și Țara Românească au reprezentat un moment definitoriu în formarea conștiinței naționale românești. Deși aceste mișcări au fost înfrânte, ele au lăsat o amprentă profundă asupra societății, promovând idealuri de libertate, unitate și modernizare.
Programul revoluționarilor pașoptiști viza obiective clare: unirea Principatelor Române, dobândirea independenței față de dominațiile străine, egalitatea în fața legii și modernizarea instituțiilor statului.
Generația de la 1848 – intelectuali, tineri boieri, juriști și militari – a continuat, în anii următori, să impulsioneze procesul politic al unirii, activând atât în interiorul principatelor, cât și în exil, printr-o intensă activitate diplomatică și publicistică menită să consolideze idealurile revoluției și să pregătească terenul pentru realizarea evenimentului.
Contextul internațional: momentul favorabil pentru Unire
Unirea Principatelor Române a fost posibilă datorită schimbărilor majore survenite în politica europeană după Războiul Crimeii (1853-1856). Înfrângerea Rusiei a redus influența acesteia în zona Dunării și a readus „problema românească” pe agenda marilor puteri europene.
Tratatul de la Paris din 1856 a redefinit statutul Principatelor, iar marile puteri au acceptat consultarea populației prin adunări ad-hoc. Rezultatul acestor consultări a fost clar: românii doreau unirea Moldovei cu Țara Românească.
Convenția de la Paris din 1858 a introdus însă o formulă ambiguă: două principate separate, fiecare cu domn propriu, dar cu instituții comune, cum ar fi politica externă și finanțele. Această ambiguitate juridică va deveni, în final, cheia succesului unioniștilor.
Alexandru Ioan Cuza: liderul modernizării României
Un domnitor ales din rațiuni politice și morale
Alexandru Ioan Cuza nu făcea parte din marile familii boierești și nu se remarca printr-un profil spectaculos. Totuși, era apreciat pentru corectitudine, echilibru și viziunea sa reformatoare. Aceste calități l-au transformat într-o figură de compromis, acceptată și susținută de majoritatea facțiunilor politice ale vremii. Datorită integrității și capacității sale de mediere, A. I. Cuza a devenit un lider legitim, capabil să inițieze și să conducă procesul de modernizare a României.
Dubla alegere – actul de naștere al statului român modern
La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, la Iași. Mai puțin de trei săptămâni mai târziu, la 24 ianuarie, Adunarea Electivă a Țării Românești l-a ales în unanimitate tot pe Cuza.
Această dublă alegere respecta formal prevederile convențiilor internaționale, care stabileau domni separați pentru fiecare principat, dar, în practică, a realizat unirea efectivă a Moldovei și a Țării Românești sub un singur domnitor. Astfel, unirea Principatelor Române a devenit un fapt împlinit, iar marile puteri europene s-au confruntat cu o realitate de necontestat, marcând începutul statului român modern.
Rolul lui Alexandru Ioan Cuza în consolidarea Unirii
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza a marcat doar începutul procesului de unificare. Cea mai mare provocare a fost consolidarea unirii și transformarea acesteia dintr-un act politic într-un stat funcțional.
Pe plan extern, Cuza a urmat o politică diplomatică atentă, reușind treptat să obțină recunoașterea internațională a unirii Principatelor. În 1862, procesul s-a încheiat cu succes: un singur guvern, o singură capitală – București – și o administrație centralizată, consolidând astfel unitatea statului român.
Pe plan intern, domnitorul a inițiat un amplu proces de unificare administrativă, legislativă și militară, eliminând vechile structuri paralele și punând bazele unei guvernări moderne, capabile să susțină dezvoltarea națională și consolidarea identității statale.
Reformele lui Cuza – baza României moderne
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859–1866) a fost marcată de un amplu program de reforme, esențiale pentru consolidarea unirii și modernizarea societății românești. Fără aceste transformări, unirea Principatelor nu ar fi avut consistență reală.
Printre cele mai importante măsuri adoptate se numără:
- Secularizarea averilor mănăstirești (1863), care a adus statului resurse economice considerabile și a redus influența mănăstirilor străine;
- Reforma agrară (1864), prin care țăranii au fost împroprietăriți, sprijinind stabilitatea socială și dezvoltarea rurală;
- Reforma învățământului, cu introducerea educației primare obligatorii și modernizarea școlilor;
- Adoptarea codurilor moderne de legi, inspirate din modelul occidental, care au pus bazele unui sistem juridic coerent;
- Unificarea armatei și a administrației, creând structuri centrale eficiente și funcționale.
Aceste reforme au accelerat procesul de modernizare a României și au consolidat statul rezultat în urma Micii Uniri, pregătind terenul pentru evoluția sa ca națiune modernă și unită.
„Mica Unire”: piatra de temelie a statului român modern
Termenul de „Mica Unire” se folosește pentru a o deosebi de Marea Unire din 1918, când Transilvania, Basarabia și Bucovinas s-au unit cu România. Unirea Principatelor Române rămâne piatra de temelie a statului român modern, primul pas decisiv către unitate politică, stabilitate și progres durabil. Alexandru Ioan Cuza și actul unirii sunt simboluri ale unității și modernizării României, deschizând drumul spre consolidarea statului național modern.
Articolul „Mica Unire” de la 24 ianuarie 1859: Rolul lui Alexandru Ioan Cuza în formarea statului român modern apare prima dată în NordNews.