Republica Moldova depinde în mod critic de principala sa sursă de apă potabilă – râul Nistru, care acoperă necesarul a aproximativ 80% dintre cetățeni și care, în același timp, se află sub presiunea schimbărilor climatice, a noilor hidrocentrale din Ucraina și, acum, a atacurilor cu rachete ale Rusiei. Criza de la începutul lunii martie 2026 a demonstrat încă o dată că Nistrul este, în egală măsură, cel mai mare atu al Republicii Moldova și cea mai mare vulnerabilitate strategică a sa.
Ce s-a întâmplat?
În noaptea de 7 martie 2026, Rusia a lansat un atac masiv asupra Ucrainei: circa 200 de drone și 60 de rachete au vizat sistemele energetice ale țării, inclusiv Complexul hidroenergetic Novodnistrovsk din regiunea Cernăuți. Acest complex se află în amonte, pe Nistru, la aproximativ 15 de kilometri de granița de nord a Moldovei – iar tot ce se petrece în amonte afectează, într-un fel sau altul, Republica și locuitorii ei. Cu atât mai mult atunci când e vorba de scurgerea unor fluide tehnice direct în albia râului, ca urmare a acțiunilor militare.
Trebuie spus din capul locului că nu există informații exacte, accesibile publicului, despre amploarea avariilor și despre consecințele asupra instalațiilor complexului hidroenergetic: guvernul ucrainean și Forțele Armate ale Ucrainei nu dezvăluie detalii despre rezultatele atacurilor rusești. Acest regim de secretizare este de înțeles și justificat pe timp de război. Însă el face totodată imposibilă stabilirea compoziției a ceea ce ar fi putut ajunge în apa Nistrului și creează un vid informațional, umplut imediat de temeri, presupuneri și propagandă rusească.
Instalațiile pot fi reparate – dar sănătatea oamenilor?
La aproximativ trei zile după atac, pe 10 martie, în Moldova au fost înregistrate primele consecințe ecologice ale loviturii – pete uleioase la suprafața apei, filmate de Ilie Cojocaru, locuitor al satului Naslavcea. Potrivit lui, petele erau de dimensiuni considerabile (20–30 de metri în diametru), iar înregistrarea a stârnit un val de discuții online, la care a reacționat Ministerul Mediului al Republicii Moldova. Este semnificativ că informația despre poluare a venit de la un videoblogger, și nu de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului ori de la o altă instituție de stat – iar, din câte putem aprecia, nu a fost luată nicio măsură preventivă pentru a contracara amenințarea potențială.
Cel mai probabil, lucrurile s-au petrecut astfel tocmai pentru că mecanismul transfrontalier de alertă ecologică a funcționat pur formal. Ucraina a notificat oficial Moldova despre lovitura asupra complexului hidroenergetic, în cadrul Comisiei pentru Nistru și al acordului interguvernamental corespunzător, însă nu cunoaștem nici volumul informațiilor transmise, nici concluziile la care au ajuns organele noastre guvernamentale. Privind situația de astăzi, se poate presupune că, din datele primite, nu s-a reușit să se desprindă cât de gravă era amenințarea care se apropia de țărmurile țării noastre. Drept urmare, s-a pierdut timp, iar poluanții chimici au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova.
Cum s-au desfășurat evenimentele?
Momentul prelevării probelor, ca și caracterul neuniform al poluării, au generat informații contradictorii: la început, ministrul a anunțat că nivelul de poluare este nesemnificativ și se încadrează în limitele admisibile, însă curând, în baza probelor repetate, a fost stabilit nivelul 5 – maxim – de poluare și a fost declarată starea de alertă ecologică.
Aici merită o precizare: poluarea a fost neobișnuită și a venit în valuri. Asta pentru că, în amonte pe Nistru, se află un rezervor tampon, care blochează curgerea liberă a apei. Întrucât evacuarea apei din acest rezervor este neuniformă (seara crește, iar noaptea aproape încetează), substanțele uleioase s-au acumulat mai întâi în rezervor și în aval, de-a lungul malurilor, apoi au fost evacuate odată cu apa – iar primele probe au fost prelevate, după toate aparențele, într-un moment de „apă curată”.
După apariția primelor pete, evenimentele s-au precipitat:
- 11 martie – a fost sistată alimentarea cu apă a celui mai mare oraș din nordul Moldovei, Bălți.
- 12 martie – probele prelevate în apropiere de Naslavcea au indicat cea mai gravă clasă de poluare, a cincea.
- 13 martie – România a trimis în Moldova o echipă specializată, „Apele Române”, împreună cu 200 de metri de pânză de sac, 600 kg de absorbanți, 2.000 de metri de role, absorbante, separatoare de hidrocarburi și baraje plutitoare.
- 14 martie – alimentarea cu apă a fost întreruptă în raioanele Soroca, Bălți, Florești și Sângerei; aproximativ 55.000 de locuitori au rămas fără apă (și aceștia sunt doar consumatorii apeductului Soroca-Bălți).
- 15 martie – Guvernul a instituit starea de alertă ecologică în bazinul Nistrului pentru 15 zile.
- În aceeași zi, la inventarierea puțurilor de rezervă din Bălți, s-a constatat că, din 67, doar trei erau funcționale. Repunerea în funcțiune a celorlalte ar dura un an.
- 16 martie – la Bălți se epuizează apa potabilă; aceasta este adusă din alte localități.
- 17 martie – au fost livrate aproximativ 90 tone de apă din orașul Iași (România).
- 19 martie – concentrațiile de produse petroliere din apă au revenit în limitele admisibile în punctele critice de pe Nistru; CNMC a decis reluarea treptată a alimentării cu apă.
- Până pe 31 martie și ulterior – continuă instalarea de baraje și absorbanți suplimentari de-a lungul albiei Nistrului; România trimite ajutoare suplimentare.
- 30 martie – regimul de alertă ecologică a fost ridicat oficial.
Abia urmează să înțelegem adevăratele consecințe ale acestei crize ecologice asupra vieții și sănătății cetățenilor Moldovei – inclusiv ale locuitorilor de pe malul stâng al Nistrului, care nu au fost suficient informați de așa-numitele autorități locale și au continuat să consume apă chiar și atunci când orașele de pe malul opus fuseseră deconectate. Potrivit presei și oficialilor de pe malul stâng, locuitorii primeau apă din puțurile subterane rămase funcționale și din straturile mai adânci ale Nistrului. Cât de adevărate sunt aceste afirmații e greu de spus, mai ales în lipsa unor laboratoare moderne și a unor metode de analiză a calității apei.
Poluarea spațiului informațional
Este important de menționat: în privința promptitudinii comunicării, autoritățile Moldovei au făcut o treabă bună. După 10 martie, oamenii au fost informați destul de rapid despre evoluția situației, despre analizele efectuate și despre restricțiile impuse. Angajații ministerului au arătat cum se instalează barajele plutitoare și cum se livrează apă în localitățile afectate. În același timp, informația – și, prin urmare, comunicarea autorităților – a rămas totuși incompletă și contradictorie.
Rusia a profitat din plin de acest lucru și a aplicat tactica sa standard de război informațional: media controlată de Kremlin nici măcar nu a încercat să construiască o linie de comunicare unitară – a creat, în schimb, o multitudine de versiuni, pentru a-i deruta pe oameni și a induce senzația că adevărul nu va fi aflat niciodată. Astfel, pe 7 martie, însuși Ministerul Apărării al Rusiei a recunoscut public atacul masiv asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Dar, când Moldova a legat criza de acest atac, MAE rus și ambasada Rusiei la Chișinău au calificat acuzațiile drept „nefondate”.
În paralel, în spațiul informațional pro-rus circulau versiuni alternative:
- ar fi fost un „accident la o hidrocentrală ucraineană”, și nu un atac rusesc;
- poluarea „ar fi venit de pe teritoriul Ucrainei” – deci vinovată ar fi Ucraina;
- pe podul de la Otaci s-ar fi răsturnat un camion ucrainean cu 30 de tone de ulei.
Pentru publicul moldovenesc, versiunile au fost ambalate într-o narațiune de uz cotidian: funcționarii voștri câștigă bani din curățare; autoritățile ascund adevărul; criza este umflată de dragul „rusofobiei”.
Rusia a aplicat aceeași schemă ca după distrugerea hidrocentralei de la Kahovka: mai întâi rupe legătura cauză-efect, apoi transferă responsabilitatea asupra Ucrainei, iar în final atacă pe cei care vorbesc despre vinovăția Rusiei.
În paralel, s-a desfășurat o dezinformare „soft” a populației de pe malul stâng al Nistrului: pe de o parte, așa-numitele autorități locale recunoșteau pătrunderea în apă a 1,5 tone de poluanți „din cauza unui accident la o centrală electrică ucraineană” (fără a indica vreo cauză); pe de altă parte, presa locală arunca toată vina pe Chișinău și insinua că sursa poluării ar fi stațiile de epurare nefuncționale din marile orașe ale Moldovei.
Trebuie subliniat: temerile oamenilor în această situație au fost pe deplin întemeiate și nu au fost umflate de propagandă. Mai degrabă dimpotrivă – mass-media și forțele politice ostile Moldovei au încercat să canalizeze frica apărută pe făgașul politic care le convenea, pentru a mai scădea puțin nivelul de încredere în autoritățile și instituțiile Moldovei. După eșecul tehnologiilor politice ruse la ultimele alegeri și la referendum, activitatea de discreditare a guvernării actuale s-a intensificat și se desfășoară fără oprire.
Pentru România vecină, această criză nu a fost nici ea doar o problemă a vecinilor. A fost percepută ca o agresiune ecologică transfrontalieră, ca parte a unui sistem mai amplu de amenințări la frontierele estice ale UE. Comisara europeană Marta Kos a formulat-o direct: „Războiul Rusiei nu se oprește la granițele Ucrainei”.
Epilog
Moldova nu are posibilitatea de a controla de una singură calitatea apei Nistrului: cea mai mare parte a scurgerii se formează în afara teritoriului său. Este o vulnerabilitate structurală pe care războiul doar a scos-o și mai pregnant la iveală. În această poveste, Nistrul însuși s-a dovedit a fi nu o linie de demarcație pe hartă, ci un sistem comun, care nu cunoaște granițe de stat:
Lovitura a fost dată asupra Ucrainei. Apa a fost oprită la Bălți. Barajele au fost instalate de specialiști români.Fake-urile despre camionul ucrainean au fost răspândite în grupurile moldovenești de pe Facebook cu ajutorul agenților de influență ruși.
În același timp, oamenii din Naslavcea, la fel ca locuitorii Tiraspolului de pe celălalt mal al râului, își puneau una și aceeași întrebare: se poate bea apa de la robinet?
Un răspuns care să-i mulțumească pe toți nu a venit. Dar situația a putut fi stabilizată. De data aceasta.
Ce putem (și ce ar trebui) să facem pentru a fi pregătiți pentru următoarea lovitură?
- Să nu ne bazăm exclusiv pe comunicările oficiale, ci să trimitem experți pentru o evaluare independentă a stării apei în cazul oricărei amenințări de origine tehnogenă.
- Să constituim o rezervă strategică de absorbanți și de echipamente necesare purificării apei.
- Să readucem în stare corespunzătoare puțurile de captare a apei potabile subterane.
- Să nu așteptăm ca substanțele poluante să ajungă în casele locuitorilor Moldovei, ci să folosim rezervorul tampon ca punct de intervenție și să găsim soluții de filtrare a poluanților pe acest sector al râului.
- Să analizăm impactul pe termen lung asupra ecosistemului Nistrului – sedimentele de pe fund, peștii, flora acvatică – și să luăm măsuri pentru a minimiza consecințele.
- Să publicăm datele studiilor de laborator deja efectuate.
- Să creăm laboratoare acreditate pe teritoriul Moldovei și să asigurăm transparența activității lor.
Numai trăgând concluzii și acționând din timp ne putem pregăti pentru provocările pe care ni le rezervă viitorul. Iar provocări vor fi destule: schimbările climatice, demografia fragilă, noua economie… Și toate acestea vor trece în prim-plan atunci când se va încheia, în sfârșit, criza principală – războiul ruso-ucrainean de amploare.
Autor: Vladimir Ternavschi
Găsiți acest material, precum și alte subiecte similare, în revista Security Nexus.
Security Nexus este o revistă trimestrială de analiză strategică și politici de securitate, lansată de Platforma pentru Inițiative de Securitate și Apărare (PISA). Aceasta are ca misiune să ofere informații riguroase și analize strategice de înaltă calitate în domeniul securității și să stimuleze dezbateri informate, bazate pe date, expertiză și înțelegerea contextului strategic.
Articolul Poluarea care a otrăvit apa potabilă și spațiul informațional al Moldovei apare prima dată în NordNews.