În timp ce trecutul încă doare, tot mai puțini oameni știu ce s-a întâmplat în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949. Peste 35 de mii de oameni au fost ridicați și trimiși în Siberia – cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia.
„- Ce cunoașteți despre deportările, care au avut loc din 1949?
– Nu am timp”
„ – Ce cunoașteți despre deportările din 49?
– Nu știm nimic.
– Cum așa, eu o fată tânără cunosc, iar dumneavoastră nu?
– Căutați în istorie”.
„ – Lecții de istorie nu ați avut?
– Nu am intrat în esență”.
„Despre deportările din 49 vrem să vă întrebăm.
-…
– Nu știți nimic?
– Nu”.
„Am auzit și am avut, dar nu”.
„ – Nu, eu de acestea nu.
– Nu știți nimic despre deportări?
– Nu, eu am auzit, dar nu”.
În timp ce unii au dat uitării această tragedie, profesorii duc greul unei memorii uitate. Svetlana Bîrsan, profesoară de istorie din satul Balatina, raionul Glodeni, spune că memoria deportărilor trebuie transmisă noilor generații.
„Memoria colectivă la elevi trebuie formată și la toți cetățenii din perspectiva.. din perspectiva că, în acea perioadă, Balatina era raion și au fost deportați 135 de familii. Ducem discuții, interviuri cu descendenții, oamenii rămași, dar este foarte complicat de a discuta cu aceste persoane deportate, fiindcă ele trec prin acele momente”, relatează Svetlana Bîrsan, profesoară de istorie a românilor și universală, s. Balatina, r. Glodeni.
Svetlana mărturisește că face parte și ea din numeroasele familii, care au trecut prin calvarul deportărilor. În acea noapte, deportații nu au avut voie nici să-și ia apă ori pâine. Au fost urcați în vagoane pentru vite, cu direcția Siberia: Karaganda, Irkutsk, Tiumen. Iar casele lor au fost confiscate de colhozuri.
„Această tragedie este legată și de familia mea, fiindcă sunt descendentă din familie de deportați. Au fost luați noaptea și deportați. Spre regret, în timpurile acelui regim, această temă nu era reflectată, fiindcă părinții, rudele se temeau ca nu cumva eu, ca copil, să spun această temă, fiindcă ei tare mult au suferit din urma acestor tragedii”, Svetlana Bîrsan, profesoară de istorie a românilor și universală, s. Balatina, r. Glodeni.
O formă de rezistență în fața uitării sunt parastasele, ținute de preoți în zilele în care s-au produs deportările.
„Avem datoria să ținem minte calvarul prin care au trecut confrații noștri. De fiecare dată, în zilele, în care se comemorează și primul val: 12 -13 iunie 1941 și al doilea: 5-6 iulie1949. Noi în aceste zile facem rugăciuni pentru cei adormiți, cunoaștem, în popor, Parastase, pentru sufletele lor”, PS Antonie, Episcop de Bălți.
În ce privește autoritățile locale, aceste crime istorice nu trebuie doar marcate prin ceremonii simbolice, ci asumate cu demnitate și responsabilitate – ca o datorie morală față de victime și față de generațiile viitoare.
„Au fost deportați pentru a ne distruge tradițiile, obiceiurile, pentru a ne face să renunțăm la credința noastră creștin-ortodoxă”
„Li s-au făcut cicatrici pe viață, au trebuit să trăiască cu aceste pierderi enorme de oameni dragi, să trăiască cu acele chinuri, prin care au trecut. Este important ca noi să cunoaștem și să vorbim, chiar dacă nu este ușor, emoțional, să discuți despre acele vremuri”, spune Ion Cojocari, vicepreședinte al r. Glodeni.
În raionul Glodeni, în cele două valuri de deportări, au fost ridicați în toiul nopții peste 660 de oameni, dintre care fiecare al treilea era copil.
Articolul <span class=”badge-status” style=”background: #ff1813;”>VIDEO </span> Deportați în tăcere. Deportările din 6 iulie 1949, uitate de unii, trăite de alții apare prima dată în NordNews.
