În intervențiile sale despre așa-zise pretenții patrimoniale ale Mitropoliei Basarabiei, arhiepiscopul de Bălți și Fălești Marchel nu se limitează la o dispută despre acte de proprietate. El numește Mitropolia Basarabiei structură schismatică, îi declară pe clericii acesteia lipsiți de har și o compară cu un prunc mort. Susține, de asemenea, că românii ar fi venit nechemați în Basarabia în 1918, 1941 și 1992. În plus, răspunde el însuși în numele locuitorilor din Bălți, afirmând că aceștia s-ar opune aproape unanim trecerii unor edificii bisericești sub jurisdicția Mitropoliei Basarabiei.
Acesta nu mai este limbajul unei dezbateri canonice. Este o mobilizare politică prin stigmatizare, frică și o istorie selectată după nevoile Patriarhiei Moscovei. Un ierarh are dreptul să conteste o revendicare patrimonială. Nu are însă dreptul la propria cronologie. Iar cronologia contrazice ideea că jurisdicția Moscovei ar fi fost dintotdeauna stăpâna firească a vieții ortodoxe dintre Prut și Nistru.
Moscova nu a fost aici „de la început”
Înainte de anexarea țaristă din 1812, credincioșii ortodocși de la est de Prut făceau parte din structurile ecleziastice ale Moldovei românești istorice. Mitropolia Moldovei, recunoscută în 1401, își întindea jurisdicția până la Nistru, și periodic peste. Abia după anexarea teritoriului de către Imperiul Rus a fost înființată, în 1813, Eparhia Chișinăului și Hotinului în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse.
Cu alte cuvinte, jurisdicția pe care Marchel o prezintă drept naturală și originară a sosit odată cu armata și administrația unui imperiu. Dacă aplicăm criteriul său, cine a venit din afară și când, atunci tocmai subordonarea față de Moscova trebuie explicată înaintea celei față de București.
Mitropolia Basarabiei nu a fost inventată în 1992. Organizarea ei a primit recunoaștere legală în 1925, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Structura actuală a fost reactivată după destrămarea Uniunii Sovietice și s-a declarat continuatoarea instituției care funcționase în perioada interbelică. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut inclusiv faptul că denumirea sa era una istorică. Se poate discuta canonic despre jurisdicție, limite și proceduri. Nu se poate afirma onest că instituția, numele și tradiția nu au existat.
Voința politică a basarabenilor nu poate fi anulată. Sfatul Țării a fost organul legislativ care, la 27 martie 1918, a decis Unirea Basarabiei cu România. A transforma întregul proces într-o simplă scenă de ocupație înseamnă a-i elimina din istorie pe deputații și liderii locali care au dezbătut, negociat și votat acea decizie.
La fel de manipulator este felul în care anul 1940 este descris drept simpla plecare a românilor, care ar fi luat cu ei bunurile localnicilor. Basarabia fusese inclusă în sfera sovietică prin protocolul secret al Pactului Molotov–Ribbentrop, încheiat între Germania nazistă și Uniunea Sovietică. În vara anului 1940, URSS a ocupat și a încorporat Basarabia și nordul Bucovinei. Aceasta nu a fost o alternanță administrativă pașnică, ci rezultatul unei înțelegeri între două regimuri totalitare și al unui ultimatum susținut prin amenințarea forței.
Argumentul central al arhiepiscopului este că lăcașurile bisericești au fost ridicate prin munca și banii țăranilor moldoveni. Este adevărat că enoriașii locali au contribuit decisiv. Chiar pasajul din episcopul Visarion Puiu, citat de Marchel, vorbește despre sprijinul clerului și al țăranilor la construirea Catedralei din Bălți și a așezămintelor Episcopiei Hotinului.
Numai că același episod dovedește și altceva, și anume că edificiile au fost ridicate în timpul păstoririi episcopului Visarion Puiu, în cadrul Episcopiei Hotinului a Bisericii Ortodoxe Române. Catedrala episcopală a fost începută în 1924, reședința episcopală a fost construită între 1925 și 1932, iar lângă aceasta a fost ridicată Biserica „Sfânta Parascheva”. Marchel folosește, așadar, istoria instituțională românească pentru a demonstra că succesiunea instituțională românească nu ar avea nicio relevanță.
Contribuția localnicilor nu stabilește singură proprietarul juridic de astăzi. O școală, un spital sau o biserică ridicate prin subscripție publică nu aparțin automat instituției care le ocupă în prezent. Contează actele de proprietate, statutul ctitorului, succesiunea juridică, eventualele confiscări sovietice și hotărârile instanțelor.
Cruciadă anti-românească
Biserica Ortodoxă Română este o Biserică autocefală recunoscută în lumea ortodoxă. Chiar un material publicat pe site–ul Departamentului pentru Relații Bisericești Externe al Patriarhiei Moscovei descrie autocefalia Bisericii Române drept autentică. Prin urmare, afirmația că preoții Mitropoliei Basarabiei ar fi în bloc lipsiți de har nu este un fapt neutru și universal acceptat, ci verdictul polemic al unui ierarh implicat direct în conflict.
O dispută de jurisdicție nu poate fi soluționată prin excomunicarea verbală a adversarului. Mai ales că Marchel însuși admite că cele două mitropolii nu predică un Hristos diferit și nu au învățături dogmatice diferite. Conflictul este unul de jurisdicție, identitate și patrimoniu, nu o confruntare dintre creștinism și o religie străină.
Nici statul Republica Moldova nu poate acorda unei mitropolii monopol asupra credincioșilor. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în 2001 că refuzul autorităților de a recunoaște Mitropolia Basarabiei a încălcat libertatea religioasă și dreptul la un remediu efectiv. Curtea nu a decis cine are dreptate într-o controversă teologică. A stabilit însă că statul trebuie să fie neutru și imparțial și că nu poate condiționa existența unei comunități religioase de acceptul structurii rivale.
Mitropolia Basarabiei a fost recunoscută oficial în 2002. Acesta este și răspunsul la întrebarea lui Marchel de ce ar fi fost nevoie de ea dacă exista deja Mitropolia Moldovei. Într-un stat democratic, existența unei jurisdicții nu o interzice pe cealaltă. Credinciosul nu este proprietatea unui episcop ori a Kremlinului, iar teritoriul Republicii Moldova nu este feuda canonică a Moscovei.
Mitropolia rusă a Chișinăului și Întregii Moldove poate să-și apere patrimoniul. Mitropolia Basarabiei poate să ceară retrocedarea bunurilor pe care le consideră ale predecesoarei sale. Instanțele trebuie să hotărască pe baza documentelor, iar credincioșii trebuie să-și aleagă liber comunitatea.
Ceea ce nu poate fi acceptat este transformarea disputei într-o campanie împotriva românilor, rescrierea ocupației sovietice și declararea unor clerici ortodocși drept oameni fără nimic sfânt.
Mitropolia Basarabiei nu este un corp străin coborât peste noapte la Chișinău. Este una dintre expresiile istoriei religioase a acestui spațiu, alături de Mitropolia Moldovei. Adevărata pace bisericească nu se obține prin monopol, etichete și frică. Se obține prin adevăr istoric, libertate de conștiință și dreptate făcută în instanță, nu prin predici inflamatoare.
Articolul <span class=”badge-status” style=”background: #ff1813;”>EDITORIAL </span> Mihai Isac | Marchel și jihadul împotriva Mitropoliei Basarabiei. Cum rescrie KGB-ul istoria ortodoxiei din Basarabia apare prima dată în NordNews.